Sunday, August 11, 2013

fragment.


"Se uita în jur și vedea peste tot cupluri plictisite, oameni sătui de ei și de cei de lângă ei, oameni fără vise, oameni care nu zâmbeau, oameni care se obișnuiseră. 
“Nu e nimic mai rau decât obișnuința”, se gândea. Nu-i critica, îi observa doar, și spera să nu ajungă niciodată ca ei. Îi invidia totuși că se mulțumeau cu atât de puțin, că se complăceau în a fi fericiți.


El nu dorea doar asta. Considera fericirea prea efemeră, prea banală. Voia o dragoste bolnavă, o dragoste care să-l consume atât spiritual cât și psihic; voia să iubească;

să epuizeze fiecare sunet, fiecare silabă, fiecare literă și fiecare răsuflare dintr-un “te iubesc”, să i se oprească – la propriu - inima de fiecare dată când spunea asta, și tocmai de-asta nu ar fi spus-o prea des – nu putea să se joace cu inima lui într-un aşa fel.

 Își dorea să sufere, să sufere de prea multă dragoste. Asocia suferința cu dragostea, dintr-un motiv foarte simplu, și pentru el, foarte logic – durerea era singurul lucru pe care-l considera real. Restul erau doar iluzii. Nu era prea optimist, însă spera că într-o zi va putea să aibă parte de o poveste de dragoste soră cu moartea.

Nu voia să iubească până la moarte, voia să iubească la un nivel atât de profund, de misterios și de înfricoșător precum moartea."