Sunday, August 11, 2013

fragment.


"Se uita în jur și vedea peste tot cupluri plictisite, oameni sătui de ei și de cei de lângă ei, oameni fără vise, oameni care nu zâmbeau, oameni care se obișnuiseră. 
“Nu e nimic mai rau decât obișnuința”, se gândea. Nu-i critica, îi observa doar, și spera să nu ajungă niciodată ca ei. Îi invidia totuși că se mulțumeau cu atât de puțin, că se complăceau în a fi fericiți.


El nu dorea doar asta. Considera fericirea prea efemeră, prea banală. Voia o dragoste bolnavă, o dragoste care să-l consume atât spiritual cât și psihic; voia să iubească;

să epuizeze fiecare sunet, fiecare silabă, fiecare literă și fiecare răsuflare dintr-un “te iubesc”, să i se oprească – la propriu - inima de fiecare dată când spunea asta, și tocmai de-asta nu ar fi spus-o prea des – nu putea să se joace cu inima lui într-un aşa fel.

 Își dorea să sufere, să sufere de prea multă dragoste. Asocia suferința cu dragostea, dintr-un motiv foarte simplu, și pentru el, foarte logic – durerea era singurul lucru pe care-l considera real. Restul erau doar iluzii. Nu era prea optimist, însă spera că într-o zi va putea să aibă parte de o poveste de dragoste soră cu moartea.

Nu voia să iubească până la moarte, voia să iubească la un nivel atât de profund, de misterios și de înfricoșător precum moartea."

Friday, July 19, 2013

si-am mai tras un fum

nu era nimeni și nimic. căzusem într-o uitare adâncă. era așa cum îmi imaginam că ar trebui să fie purgatoriul, un gol fără de sfârsit, o cădere perpetuă. nu era ca și cum aș fi trăit vreodată, ca și cum aș fi iubit vreodată, ca și cum singuătatea sau moartea ar fi existat. nu era ca și cum viața în sine ar fi fost o realitate, poate nici nu e. nu exista noțiunea, sau mai bine zis, iluzia realității. era un somn tulburat de ideea existenței - știam că sunt acolo, deși nu eram.
subconștientul era singurul care mai vibra. el (sub)conștientiza puterea absurdului care era mai absurd ca niciodată, efemeritatea se sfârșise într-o explozie de întuneric, de gol, de ignoranță, de nepăsare, de pierdere totală a eului, a rațiunii, dar mai ales a sentimentelor.
nu această gaură a pierzaniei era absurdă, absurdul era ușurința cu care se elibera mintea, goliciunea și nimicul care asediau raționamentul în mai puțin de un minut, absurdă era dispariția întrebărilor fără răspuns, dispariția a tot ceea ce conta pentru tine la un moment dat, dispariția conflictelor interioare, dispariția identității tale, dispariția ta în adevăratul sens al dispariției.


Saturday, June 15, 2013

Freedom is from within.

"freedom to want nothing, to expect nothing, to depend on nothing"
 the perfect, utopic, inaccurate definition of freedom.

we all have an inner freedom, the freedom of the mind, the freedom of thoughts, the beautiful, infinite imagination.
and that's all.
everything else is just a fierce illusion.

we are often tied down by ourselves, but the worst part is that we depend on other people, we seek safety in other people, we long for belonging, we are terrified by loneliness

ironically, we are the slaves of our dreams, of our goals and most of all, of our fears. we often have everything to lose, everything to hide, lots to fear.

we are enslaved by words, by our language. that's when we escape through art, that's when we want to make our lives into a work of art, when we fall into the oblivion, when we relate to myths, the myth of freedom.

an addictive obsession for freedom that terrifies you to the point you can't even talk about

Monday, March 4, 2013

agonie si extaz

amintiri, lingurite de cafea, pahare patate de vin, tigari, tu...
astea ar fi intersectiile drumului meu efemer

M'am trezit inaintea ta in niste cearsafuri neprimitoare, reci in care nu'mi gaseam locul. Tanjeam dupa miros de cafea. Voiam sa plec in liniste, sa te las acolo, sa dormi nepasator, dar am realizat ca nu stiu drumul spre casa. Ma simteam pierduta. Rataceam intre confuzie si certitudine, intre evadare si captivitate; as fi vrut sa dispar, sa fug departe dupa care sa ma intorc la tine, iar tu sa nu stii nimic, sa dormi linistit...prizonier al somnului; respirai calm si monoton, departe de calvarul realitatii si al intrebarilor, departe de cearsafurile reci, departe de mine, departe de noi.
Inca simteam gustul dulce-amarui al vinului care se armoniza perfect cu avalansa gandurilor mele. Oscilam intre regret si satisfactie, intre dorinta si indepartare, intre iluzii si realitate; ma inecam in fumul de tigara de pe perna asa cum ma inecam in trecut; constientizam capcana in care eram prinsa si oricat as fi urlat ca vreau sa scap, o parte din mine isi dorea sa ramana acolo, in apartamentul ala sobru, in patul ala rece, in cearsafurile din care stiam ca nu vreau sa plec.
Asteptam cu nerabdare sa te trezesti. Somnul tau ma impingea in obscuritate. Voiam sa te trezesti, sa vorbim ca si cum nu s'ar fi intamplat nimic, sa ne purtam ca doi straini.
Innebuneam elegant si subtil in timp ce tu dormeai.

Monday, February 11, 2013

Literatura se naste din literatura, justitia se naste din educatie, educatia se naste din justitie

"...la schilodirea sistemului de educaţie din România se află clasa politică." - Pai evident, cine altcineva? Clasa politica este perfect constienta de importanta educatiei: educatia sta la baza justitiei, justitia sta la baza guvernarii; "lupta" continua pentru scaunul ministrului educatiei, sau mai bine zis scaunele, ca la un moment dat erau doua... este doar o piesa de teatru bine pusa la punct. Poporul trebuie sa creada ca ei fac tot posibilul sa redreseze educatia in Romania, cand de fapt tot ceea ce fac e sa manipuleze cat mai usor si cat mai repede masele. Dar stim cu totii asta. Ceea ce frapeaza, este lipsa de reactie. Si nu ma refer la intreaga populatie, nu fac aluzie la asa numitele proteste de la Universitate, ma refer strict la cercul studentilor. Nu se misca nimic, in schimb, toti se plang; nu stiu daca din confort sau din resemnare adopta aceasta stare de amorteala...sau cine stie, poate chiar e indiferenta, si daca e, ma intreb: Este o indiferenta nativa, o caracteristica a poporului roman, sau o urmare a istoriei, a comunismului? Indobitocirea comunista transmisa din generatie in generatie a reusit sa se impregneze atat de puternic asupra tinerilor din ziua de azi? Sau este vorba de starea pura de incultura?
Ce'i drept ar fi paradoxala o utopie a unui popor de inculti care lupta pentru castigarea educatiei.

Cum m-am referit si mai sus, educatia si justitia sunt dependente una de alta. Nu exista educatie fara justitie, nu exista justitie fara educatie! Astfel, e evident de ce in tara noastra nu exista nici una, nici alta.

O sa incerc sa fac o paralela cu procesul literaturii  pentru a demonstra dependenta celor doua (educatia si justitia): pentru a fi capabil sa scrie ceva ce merita a fi citit chiar si la secole dupa aparitie, autorul trebuie mai intai sa aiba o cultura vasta a literaturii, sa fi citit la randul lui biblioteci intregi, astfel, cartile se nasc din carti. Raportand la subiectul abordat: justita se naste prin educatie, totusi, justitia supravietuieste prin educatie si totodata, la randul ei, justitia sporeste educatia si da nastere acesteia.  Literatura se naste din literatura, justitia se naste din educatie, si viceversa.

Intorcandu-ne la inactivitatea studenteasca - tinerii, oamenii trebuie sa inteleaga ca educatia este primul pas pentru o schimbare la nivel politic si economic. Cand profesorii o sa fie profesori, cand elevii o sa fie elevi, cand bacalaureatul o sa fie bacalaureat si admiterea o sa fie admitere, cand facultatile o sa poarte cu demnitate titlu de Universitate, cand o sa avem si noi un ministru al educatiei care sa'si pastreze functia mai mult de un an, cand intr'un final fosilele de la Politehnica o sa renunte la ideea de predare, cand oamenii de la Limbi Straine o sa inteleaga ca nu e normal sa faci secole intregi de literatura intr-un semestru, ca nu ramai cu nimic din ele, eventual cu un mare haos, cand medicinistii o sa inteleaga ca nu e normal ca un doctor care face o greseala majora intr-o operatie, inca are dreptul sa predea, cand Ase-ul o sa revina la admitere, cand jurnalistii o sa fie capabili sa scrie si sa vorbeasca corect gramatical, cand oamenii vor redescoperi cartile, atunci, poate atunci putem sa ne gandim la devoltare economica, la reputatia Romaniei in UE, si la intrarea in Schengen.

Wednesday, January 9, 2013

Anything ever worth reading has been written during the night

The night is beautiful. Night is pure, the darkness that surrounds us reveals our most inner thoughts and feelings. We become naked during the night, that's when people usually make love, and also, that's when people get killed.
Anything ever worth reading has been written during the night because that's when our ideas, creativity, sincerity and sensitivity lose their numbness. That's when we are comfortable, when we let our words flow, when we let ourselves ruled by our emotions, when we act instinctively, that's when we actually lose track of time and allow ourselves to feel our feelings, to share our deepest thoughts, to be restless or to find our peace.
Darkness, the one that watches you while you're drowning yourself into a sea of silence, profound, unbreakable silence, the one that protects you and helps you to find yourself...Night is when strange things happen, when the stars fall, when the spirits are free, when dreams become our only reality, when poems are written and songs are sung, when eyes are closed, when people make love and when people get killed.

Saturday, January 5, 2013

Suntem ceea ce cream


Am revazut cateva secvente dintr'un film tare drag mie, My Fair Lady, care are la baza mitul lui Pygmalion si Galateea, mit ce m'a pus putin pe ganduri.

Poetul roman Ovidiu, în a zecea carte a Metamorfozelor spune povestea lui Pygmalion, un sculptor singuratic care a făcut din fildes sculptura unei femei, de care s-a indragostit. El s-a rugat lui Venus (Afrodita), zeita frumusetii si a dragostei, care din milă, a dat viata sculpturii. Din uniunea lui Pygmalion cu femeia sculptata în fildes a rezultat un fiu denumit Pathos.

Sa rasturnam usor mitul lui Pygmalion

Ar putea Pygmalion sa se indragosteasca de opera inainte de a o proiecta?! Ar putea sa se indragosteasca de imaginea ei fictiva, de ideea operei, de cum ar arata ea? Si daca da, finalizand opera, ar ramane la fel de indragostit? Sau in timp ce ar scuplta femeia ideala, cunoscandu'i fiecare centimetru, visand fiecare curba, stiind pe de rost fiecare detaliu, ar ajunge sa nu mai aiba nicio reactie fata de perfectiunea tocmai finalizata? Si-ar vedea scopul atins si tot exatzul ar disparea, considerand opera ordinara?

Privind astfel lucrurile, viata lui Pygmalion s-ar intoarce la polul opus.
"Suntem ceea ce cream" - pentru el, esenta vietii consta in sculptura lui, astfel ca daca dupa atata efort, dupa atata exaltare, si'ar vedea opera ca pe un banal, probabil ar deveni un damndat, in raspar cu Pygmalion cel idealist, cel indragostit.

Thursday, January 3, 2013

Visul

Vantul batea vrand parca sa treaca prin mine, sa-mi patrunda in stomac, sa-mi taie obrajii, sa-mi tulbure sufletul, sa ma lase fara lacrimi. Era frig, era liniste, o liniste inspaimantatoare care te ravasea, care amplifica singuratatea, care amplifica teama, liniste in care ma inecam, in care ma pierdeam; doar vuietul ascutit al vantului ce o mai spargea.
Si era intuneric, asa intuneric...era o noapte razbunatoare, plina de ura, o noapte excentrica, o noapte satula de romantism, de poeti cantand pe spatele ei, satula de fum de tigara, satula de amor. Era o noapte ce'si astepta sfarsitul cu disperare, vantul urla nebun, copacii isi pierdeau umbrele in ceata, ploua haotic si era frig; norii intunecau intunericul, accentuau disperarea, lupii urlau odata cu vantul.
Am tipat. Am tipat in mine.



Wednesday, January 2, 2013

intuneric.

gol.             frig.
                                                                                    disperare.
teama.
                                     alienare.




Dar ce vorbesti? E lumina, e cald, e o atmosfera atat de primitoare. Uite! uite cati oameni! Oamenii zambitori, bucurosi sa te vada.  Du-te! Du-te la ei, vorbeste cu ei!

Si m-am dus. Am vorbit cu ei, am ras cu ei si era cald, era lumina si instrainare.
Instrainare!
      Nepasare. Ipocrizie, cata ipocrizie!

Chipuri atat de cunoscute, zambete atat de false. Si am zambit si eu fals.
Ca o marioneta. Nu mi-au placut niciodata marionetele. Nici clovnii. Ironic, imi era frica de clovni.


Oameni se schimba?
Nu. Niciodata. Se pierd. Devin evanescenti.
Se pierd printre alti oameni


"si lumea e pustie, si lumea e pierduta"


words, words, words


Sometimes I have the urge to hide, to disappear, to go somewhere, in an imaginary,non existent place where I can forget about anyone else, about my whole life, about people I care for, about the goals I want to achieve; I want to become a shadow, lost, lost in dreams and reality, a fantasy unable to feel, to think, to remember, a senseless, careless ghost… I want to be numb on the inside…so I won’t be able to feel the loneliness that surrounds me.
Solitude is the hell on earth, it’s a peculiar feeling you have to get used to, but you don’t, and you never will. Somewhere inside you, deep, so deep you wouldn’t imagine, is an emptyness that slowly and painfully kills you, a virus that spreads through your body and infects every one of your cells causing an untreatable disease which will thoroughly destroy you and you will watch it, unable to stop it.

spleen


Moartea nu este inspaimantatoare. Nu este nici macar impresionanta. Moartea nu e sexy. Este banala si plictisitoare. Moartea e tacuta. Nu intreaba, nu cere parerea, nu ofera perspective, nu negociaza. Are multe de spus, dar ii pasa prea putin. E atenta la detalii, ii place sa observe lucruri aparent minore. Desi e plictisita de oameni, paradoxal, inca ii gaseste fascinanti uneori. Urmatoarea victima mereu aduce ceva nou intr-un sens sau altul. Moartea nu are un ideal, moartea nu viseaza, moartea nu sufera. Trece prin eternitate ca un om care se duce zilnic la serviciu.
A citit sute de romane politiste. A vazut CSI New York, CSI Miami, Criminal Minds, a incercat toate scenariile de crima posibile. Acum se uita la Dexter, spera sa gaseasca ceva nou. Ii place sa fie buna in ceea ce face, sa le ofere clientilor un sfarsit bine meritat. Totusi, e norocoasa. Nu are concurenta. Toate ideile de final tragic sunt ale ei si numai ale ei. Nu-i plac lucrurile spontane, de aceea nu-i plac sinucigasii. E perfectionista, ii place sa planuiasca o moarte din timp, in cele mai mici detalii, iar cand oamenii se sinucid, nu are timp de nimic, ba mai e si trezita din somn - sub un motiv necunoscut inca de ea, toti se sinucid noaptea. Cu cati mai multi sinucigasi, cu atat mai putina munca, dar cu atat mai multa alergatura. La un moment dat devine obositor.
Moartea nu are bani. E prost imbracata. Nu este niciodata ingrijita. Moartea nu are zodie. Nu are zi de nastere. Moartea nu este o femeie, dar imi place sa o consider o femeie grasa. Nu este nici un barbat. Ar avea puta cat o aluna. In timpul liber, Moartea fumeaza si rezolva rebus. Desi nu vorbeste, ii place sa aiba un vocabular bogat. Rebusul ii distrage atentia. Moartea e frustrata, simte ca a devenit un cliseu. Si e prea tanara ca sa fie un cliseu. Iubea sa omoare oamenii, acum totul a devenit monoton, iar eternitatea nu-i garanteaza nicio schimbare. Moartea este deprimata.
Moartea ar fi un pitic de gradina. Moartea ar fi postasul. Moartea ar lua autobuzul si ar uita sa coboare la casa urmatorului muribund.